CJMM COMUNICAT DE PRESĂ 16.08.2021

Comunicat de presă

Ionel Bogdan: Avem soluții concrete pentru rezolvarea crizei deșeurilor din județul Maramureș

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, împreună cu prefectul Vlad Duruș, au convocat astăzi o ședință de urgență a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în cadrul căreia a fost votată în unanimitate decizia de a demara procedurile necesare pentru declararea STĂRII DE ALERTĂ pe DEȘEURI în județul Maramureș.

Decizia este necesară pentru a putea soluționa problema depozitării deșeurilor menajere din județul Maramureș, o problemă veche, a cărei soluționare nu mai poate fi amânată. Astfel, după declararea stării de alertă, va fi expropriat un teren de pe raza județului Maramureș pe care va fi construit un depozit temporar de deșeuri, dotat cu utilajele necesare pentru reducerea cantității de deșeuri depozitate.

O altă măsură importantă vizează înființarea unui serviciu public de management al deșeurilor, un serviciu extrem de necesar și important. Prin acest serviciu, Consiliul Județean Maramureș va avea o implicare directă la nivel de management și astfel va fi eficientizată gestionarea deșeurilor.

”Am hotărât, împreună cu prefectul județului Maramureș, să cerem astăzi în Comitetul pentru Situații de Urgență declararea stării de alertă la nivelul județului Maramureș pentru gestionarea deșeurilor. În acest fel vom implementa un plan de măsuri bine stabilit, astfel încât, în cel mai scurt timp să avem o gestiune eficientă a deșeurilor în județul Maramureș, până la finalizarea SMID.

Planul de măsuri pe care îl voi propune după ce ministrul Afacerilor Interne va aproba starea de alertă pe județul Maramureș, va începe cu exproprierea unui teren pe raza județului Maramureș. Deșeurile rezultate și produse în județul Maramureș trebuie gestionate în județul Maramureș, așa se întâmplă în toate țările civilizate și așa este normal. Drept urmare, vom proiecta și executa în termen de 2 luni de zile un depozit temporar de deșeuri, vom face achiziție de dotări, astfel încât cantitatea depusă pe depozitul temporar să fie de maximum 50% din totalul cantității de deșeuri rezultate.

Următorul pas implică înființarea serviciului public de management al deșeurilor al județului Maramureș, care va avea ca obiective principale: verificarea operatorilor economici din domeniu, astfel încât să își respecte toate angajamentele contractuale pe care le au, reducerea cantităților de deșeuri depozitate prin colectare selectivă și printr-o verificare mai atentă a UAT-urilor care au obligația de a implementa colectarea selectivă.”, a declarat Ionel Bogdan, președinte CJ Maramureș, în cadrul conferinței de astăzi.

În paralel cu găsirea soluțiilor pe tema depozitării deșeurilor, Consiliul Județean Maramureș lucrează intens la finalizarea proiectului SMID de la Fărcașa, un proiect vital pentru Maramureș și pentru bunăstarea cetățenilor, care a fost amânat de mai bine de 10 ani. Ultima tranșă a lucrărilor a fost scoasă la licitație, iar în cel mai scurt timp va putea fi anunțat și câștigătorul.

”Proiectul de la Fărcașa va fi finalizat în termenele prevăzute de Comisia Europeană, deoarece nu ne permitem să pierdem banii europeni prevăzuți pentru acest proiect. Banii europeni trebuie cheltuiți în interesul cetățenilor și așa vom face și în Maramureș.

Vă asigur că toate deciziile pe care le iau pentru a rezolva problema depozitării deșeurilor sunt în interesul maramureșenilor și că voi face totul pentru a proteja sănătatea cetățenilor și a mediului în care trăim.”, a declarat Ionel Bogdan.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *