CLOPOTELE

clopotele

         bat clopoltele și mă-ntreb azi pentru cine bate oare

         o fi vreun prieten adormit sau pentru o zi de sărbătoare

         și bateți bateți pentru cine azi clopotele mele dragi

         s-au stins luceferii de seară în crângul cu miros de fragi

         prietenul pe care-l caut zâmbind s-a dus devreme-n zori

         prezența lui netulburată mai dăinuie-n miros de flori

         de nicăieri ca prevestire gândaci îmi urcă pe picioare

         și curge vremea în clepsidră din ceasul fără-arătătoare

         și bate clopot după clopot în zori de zi vreme se-adună  

         iară la geamurile mele doar ploaia vrea ceva să-mi spună

         mă chinuiesc din miez de noapte nostalgicele amintiri

         povești cu zâne adormite din timpul marilor iubiri

         deschide tu fereastra dragă iubita mea priveghetoare

         să intre aerul de noapte și-al clopotelor glas ce doare

         și dangăt dangăt după dangăt bat clopote pe drum de veci

         iubita mă cuprinde tandră cu brațele-i micuțe reci

         și-așa purtați pe-aripa nopții din ceas în ceas spre albe zori

         ne va trezi la capăt ploaia ce curge aspră printre nori

         bat clopotele și mă-ntreb azi pentru cine bate oare

         o fi vre-un prieten adormit sau pentru o zi de sărbătoare

                                      MIHAI GANEA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *