De-atâta glas
Mi-am întâlnit sufletul pe o frunză,
îl așeza roua
cu fața către soare,
ca o mirare a vântului, o buburuză
desena pe marginea cerului tău
ultima boare
și ‘ ntâia incercare a primăverii cu fața
spre visare,
spre chemare…
Emoție am tremurat atunci, de-atâta glas
în palma ta,
și inima-mi bătea din roș aprins
spre verde ceas,
când roua devenea ce-a mai rămas
din chip,
un vis de pescăruș uitat pe-o frunză,
cu inimă și zbor
de buburuză…
Camelia-Carmen Stănescu
