ECOURI LA O CARTE – VIOLA – Portile Nordului

V I O L A

De Mihaly Ganea Pop

Cartea este scrisă în stil alert, detaliile prezentate fiind stricte cele necesare să înțeleagă cititorul contextual și motivațiile acțiunilor personajelor.

Sunt secvențe cinematografice interesant scrise, unele întâmplări se repetă, dar văzute din alt unghi, sau completează informațiile anterioare, altele reluate pentru a înțelege finalul.

Personajul central, Viola, îmi amintește de Mara lui Ioan Slavici.

Viola s-a născut în Imperiu, dar neamul ei, deși majoritar în Transilvania, avea statutul de supuși. În consecință, copilăria ei nu a fost fericită și în final mama ei a dat-o ”de suflet” baronului Pap. În afara de simpatia baronului pentru mama ei, Flora, baronul s-ar fi putut să le dea un exemplu de generozitate fetelor sale, educate în stil imperial, aristocratic, sentimente pe care ele le-au înțeles și arătat, la rândul lor, față de Viola, au acceptat-o.

După moartea baronului s-a întors la mama ei care nu-i arăta afecțiunea pe care-o arăta fraților ei. Viola a decis, cu demnitate, că doar singură va putea să-și croiască drum în viață.

S-a căsătorit cu Nicu, un ”regățean” pe care l-a iubit și a intervenit până la Antonescu să-l scape de frontal care îl ducea spre moarte în războiul cu Rusia. A reușit. Își iubea cei doi copii, Arthur și Tică, pe Arthur dorea să-l vadă medic, medic chirurg.

Perioada imperială a trecut și Viola a intrat în ”noua orânduire” unde a avut de înfruntat greutăți inimaginabile, multe gratuite, generate de sistem.

A trebuit să divorțeze de Nicu, la indicația Partidului, pentru ca fiii ei să poată continua școala. Bucuria ei era că aceștia învățau foarte bine.

Deși a fost bătută crunt de horthyști înainte de a pleca, Viola s-a recăsătorit cu un maghiar, poate să o ajute în salvarea fiului ei Arthur, care a fost dus la muncă forțată (în armată) pe șantierele patriei, unde mulți își pierdeau viața.

Dar pe fiul ei Tică nu l-a putut salva, și după ce l-a luat miliția într-o seară nu a mai știut de el, până ce au anunțat-o că este mort, ”într-un accident” bineînțeles.

A intervenit până la primul secretar de la Sibiu, pentru Arthur, care a fost victima unor turnători ordinar din spitalul Tecuci, fiind invidios pe succesele lui profesionale. A reușit să prindă o conjunctură favorabilă și fiul ei a fost repus în drepturi.

Cu câtă forță și demnitate și-a apărat fiii.

Ce deosebire față de mama ei.

De aceea aș adăuga la titlul de ”Doamnă”, acela de MAMĂ devotată familiei până la sacrificiu.

Acestea sunt mamele eroine ale neamului nostru, care în decursul mileniilor au salvat ființa națională și astfel nu am dispărut ca alte popoare, deși peste noi au trecut de la popoare migratoare până la imperiile care n-au contenit să ne asuprească.

Viola a crezut toată viața în Dumnezeu, fiind sigură că o va ajuta, iar pe cei răi, care-I fac rău, o să-I pedepsească. Această credință i-a transmis-o și fiului ei, Arthur.

Cu riscul să fiu puțin patetic, cred că Viola, dacă ar putea, i-ar transmite lui Arthur, de acolo, din cer, următoarele:

”Dragul meu fiu, cred ca pari nefericit, că te urmăresc prea mult suferințele trecutului, te roagă mama să te bucuri mai mult de frumoasele tale realizări în medicină, în cultură (alături de prețioasa ta soție) și nu aștepta justiția umană să-ți facă dreptate. Pe noi doar Justiția Divină ne va salva, acolo ne vom reîntâlni, dragul meu”.

Aș putea să mai apreciez stilul elevat al scrisului, pe care nu-l poate avea decât un autor cult, ajuns la maturitatea creației sale.

Ioan Florian

Scrisul, plăcerea noastră vinovată