La Cenaclul literar ”Artur Silvestri” al Ligii Scriitorilor Români. Medalionul literare “Policromia toamnei din creațiile noastre“
Joi 26 octombrie 2023 s-a desfășurat ședința Ligii Scriitorilor Români, ca de obicei în Sala Armelor de la Cercul Militar din Cluj Napoca.În prezența unui auditoriu numeros din mai multe localități ale țării: Baia Mare, Dej, Apahida, Sibiu, Alba Iulia, Oradea, comune vecine și evident din municipiul Cluj Napoca, scriitoarea Voichița Pălăcean Vereș, președinta cenaclului a deschis evenimentul, trecând în evidență importanța zilei în plan religios, fiind sărbătoarea Sf. Mucenic Dumitrie, moment în care a urat toate cele bune și mulți ani fericiți tuturor celor care poartă numele sfântului menționat.
S-a dat curs spre a fi cântat imnul Ligii Scriitorilor, compus de scriitorul Mihai Ganea, vicepreședințele acestei formațiuni literare.A luat apoi cuvântul distinsul scriitor, jurnalist poet și critic literar Al. Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor Români, care a adus la cunoștință că a fost constituită Filiala Spania a Ligii Scriitorilor Români. A precizat că ședința de constituire a Filialei Spania s-a ținut în data de 7 octombrie a.c. la Mejorada del Campo, la care au participat numeroși scriitori români, care trăiesc aici de peste 20 de ani. A mai precizat că a fost votat biroul de conducere al filialei Spaniei a Ligii Scriitorilor Români, având următoarea componenta: președinte Marin Dumitrescu, vicepreședinte Vasile Ghiță, membrii Mircea Florescu, Nan Gabriel, secretar Sorin Bălășoiu. Ionut Țene, vicepreședintele Ligii Scriitorilor Români, fiind de față a urat succes membrilor filialei pentru rolul de a aduce literatura română în tara lui Cervantes.
În aceiași ordine de idei, Al. Florin Țene a vorbit despre un eveniment de o importanță istorică și culturală deosebită, la care a luat parte,: comemorarea la Drăgășani a marelui scriitor Gib I. Mihăiescu, născut în această localitate, care este în același timp și localitatea natală a domnului Țene.
La această manifestare de la Drăgășani au participat 92 de scriitori din județele Argeș, Olt, Vâlcea, Sibiu , Cluj și București. Există un fenomen emulativ în prezența președintelui național al Ligii Scriitorilor, care polarizează în jurul domniei-sale scriitori și iubitori de cultură.
Doamna Voichița Pălăcean Vereș a menționat că domnul Iulian Patca se străduiește de fiecare dată pentru a face ca revista trimestrială a Ligii Scriitorilor ”Agora literară” să apară la fiecare număr într-un timp util, cum de astfel a prezentat în cadrul ședinței recentul număr 47/noiembrie 2023.
Un subiect aparte legat de Ziua Armatei, a fost relatat de prof. de istorie Vasile Sfârlea, cu precădere despre contribuția armatei române la eliberarea țării de sub jugul fascist.
Momentul mult așteptat pe ordinea de zi a fost prezentarea cărții ”Magista” de Mihai Ganea, apărută la editura Transilvania, 2023. Cartea având ca redactor pe distinsa scriitoare și critic literar Virginia Paraschiv iar tehnoredactor pe scriitorul Dinu Ureche, directorul editurii Napoca Star din Cluj Napoca.
Despre carte au adus elogioase referințe critice scriitorii Al. Florin Țene, Voichița Pălăcean Vereș și Luci Locusteanu.
Autorul cărții a prezentat un memorabil moment poetic extras din cartea domniei sale.
Al.Florin Țene a prezentat albumul cu sculpturi în lemn ”Simion Legian-Dialectica Lemnului-Studiul unei iubiri profunde”cu o prefață de Ovidiu Pecican.
O importantă lecție de literatură la rubrica ”Memoria calendarului” ne-a prezentat scriitoarea prof. Luci Elena Locusteanu, evidențiindu-i pe marii scriitori: Eugen Lovinescu, Vasile Pârvan, Mihail Sebastian, Mihail Sorbul, Zaharia Stancu, Nicolae Filimon și Duiliu Zamfirescu, redând citate din opera lor.
În minutele următoare poetul Vlad Sărățilă Paomi a recitat un grupaj de versuri.După aceea în câteva minute poetul Teofil Mândruțiu a recitat versuri din creație proprie.
Doamna Sanda Banyai a citit în premieră un grupaj de poezii personale.De asemenea poetele Raveca Vlașin, Alexandra Blaga și Clementina Mireșan au recitat poezii din volume proprii cum și din volume în pregătire.
Următoarea sedință de cenaclu va avea loc în data de 23 noiembrie 2023, mai repede cu o săptămână ca de obicei, (nu în ultima joi din lună cum este rânduiala) , pentru a nu se interpune cu dispoziția dată pe plan national, având în vedere că ziua de 30 noiembrie este declarată oficial zi liberă.
Vasile Dan MARCHIȘ
Ofițer de presă al Ligii Scriitorilor Români