Fetița era în prima clasă. Nu de mult împlinise șase ani. Era atât de fragedă, şi avea un suflet plin de durere. Într-adevar, era o fetiță curajoasă care răbda în linişte tot ce vedea că se întamplă în jurul ei. O fetiță singură și tristă. Plângea mereu. Traia cu sora ei, care avea 17 ani, în apartamentul lui Rell. Ella a început să se apropie de fetiţă. Sora ei învăța la Lyceul unde era și ea. Sora fetiţei s-a împrietenit cu ea pentru că era nouă în clasă. A invitat-o la ea și i-a facut cunoștință cu Rell și cu sora ei. Ella nu înțelegea ce vrea de la ea.
Rell era un tip singuratic. Avea parul alb, era înalt și voinic. Rell era un proxenet special. Fetele aveau mama plecată afară. Tatăl lor trăia la țară împreună cu bunica. Rell, a fost amantul mamei lor. Aceea fetiță pe nume Eliza, se ataşase de ea și îi povestea despre viaţa ei. Îi spunea ca vrea să plece de acolo. Nu mai suporta atâta suferinţă, atâta scârboşenie, atâţia oameni vulgari în jurul ei. Îi spunea că pe ea o ţin într-o cameră când vin musafiri, adică puştoaicele care vor să câştige bani. Rell chema tot felul de barosani. Îi spunea că sunt zile în care intrau şi zece perechi în acel apartament şi era foarte mult zgomot. Mirosea a ţigară şi alcool. Câteodată o faceau în grup. Se strângeau câte cinci fete şi cinci băieţi în camera mare şi făceau perversiuni. Eliza mai pândea pe la uşă când erau multe tipete şi vedea cum o făceau în grup, dar ea trece cu vederea. Îi era dor de tatal ei și de bunica. Bunica, care în fiecare duminecă făcea o oală mare cu ciorbă de fasole şi veneau toţi vecinii apoi să mânânce din fasolea bunicii. Fasolea bunicii era tare bună. Iar Eliza, de câte ori se ducea la ţară la bunica, era fericită. Sora ei o ducea la fiecare sfârşit de săptămână la ţară. Iar ea, când ajungea, povestea tot tatalui ei. Povestea cum se prostituează fetele în apartamentul lui Rell, în frunte cu sora sa.
Tatăl lor, când era beat, venea dimineaţa la apartament şi făcea scandal până trezea toţi vecinii din bloc. Toţi vecinii din acel bloc ştiau că este un apartament plin de ciudăţenii şi desfrâu. Printre clienţi, erau şi unele personalităţi ale orasului. Era un dezastru ce era acolo, nu puteai să-ţi închipui cum trăiesc unii oameni acolo. Fete tinere, eleve de Lyceu.
Rell s-a supărat într-o zi pe tatal lor și le-a dat afară. Le-a dat afară pe Eliza împreună cu sora ei. Dar ele, s-au dus într-o garsoniera, la o prietenă. Însă şi acolo, fiind doar o cameră, iar fetele având parteneri, faceau totul în faţa Elizei. Altă posibilitate nu era. Nu se jena nimeni de ea că era mică. După câteva zile, s-a întors la Rell. S-a întors la Rell și a chemat-o.pe Ella. A rugat-o să nu o mai lase singură. Să nu o mai lase singură, pentru că dacă o lasă singură seara când se duce la culcare în cameră, Rell o pune să-i ţină chestia aia în mână toata noaptea, iar ea nu se poate odihni, că nu o lasă el în pace. Elisaa, dormea cu sora ei şi cu Rell în camera mică, pentrucă în cea mare erau clienţii cu adolescentele. O făceau, seri la rând. Eliza o tot întreba pe Ella
— De ce m-am născut ? De ce trăiesc ? De ce nu eşti tu sora mea ? Tu eşti atât de bună, tu ai un suflet de înger. Sunt sigură că dacă erai tu sora mea, nu mă lăsai să vad atâtea prostii şi nu permiteai nimanui să-şi bată joc de mine. Ellei îi era mila de ea. Zicea în gândul său.
— Doamne, ce ţi-a f ăcut această fetiţă de ai părăsit-o şi laşi ca toţi să-şi bată joc de ea, până şi sora ei ?
— Cu tine mă simt în siguranţă, mai zicea Eliza. Când eşti tu lângă mine, nu-mi mai este frică de nimeni şi sunt foarte fericită. Ţie pot să-ţi spun suferinţele mele.
Eliza avea părul blond și ochii căprui. Era micuţă de statură, frumoasă și gingașă. Îi spunea mereu să o ia de acolo, să nu o mai lase, pentru că nu mai suporta viaţa aceea. S-o ia la dânsa la campus. Îi spunea, că o sa doarmă pe jos, numai să o ia. Mai zicea, că va face tot ce-i va spune ea, numai să o ia din iadul acela. Ellei era milă de fetiţă. Dar nu avea cum s-o ia. Şi ea era o copilă, dar o copilă mai matură, mai înţelegătoare. Acuma regretă că nu a luat-o. Dacă o lua, trăia şi ea pe lângă celelalte fete din cameră. Dar aşa, trebuia să suporte lumea aceea nemernică.
Într-o seară a rugat-o să doarmă la Rell. Să doarmă şi sa stea de vorbă toată noaptea.
— Să dormim amândouă în camera mare pentru că în seara aceea Rell este beat şi nu primeşte pe nimeni în apartament.
Au stat şi au jucat cărţi până la miezul nopţii. Elisa îi povestea viaţa şi chinurile ei. Cum uitau toţi de ea, până chiar să-i dea să mănânce.
Dimineaţa la şapte a mers la şcoală. Pe ea a lasat-o să doarmă în continuare. Înainte de a pleca, a sărutat-o pe obraz şi a trezit-o din somn. Avea un obrăjor pufos Eliza. Ella s-a culcat apoi la loc. Rell o ducea şi aducea de la şcoală mereu. Cand s-a întors, după ce a dus fetiţa, a venit în camera mare unde Ella se trezise şi era îmbrăcată gata, pregatită să plece. Rell când a văzut-o, a luat-o de braţe si a împins-o spre pat. Apoi, Ella şi-a încăţat pantofii şi a fugit. Nici nu s-a mai uitat în urmă. Fugită a fost.
Într-o zi s-a dus la Eliza, la şcoală să-şi ia rămas bun de la ea. Când a vazut-o, a început să plângă. i-a spus.
— Tu trebuia să fii sora mea. După care, a luat-o doamna învăţătoare. Iar ea a plecat alergând, fără să se mai uite înapoi. Acolo unde a lăsat o fiinţă care o plăcea, care o iubea, şi care voia sa fie sora ei.
Eliza a început să ţipe după ea. Şi acum mai aude acele ţipete de copil, care avea nevoie de ajutor. Iar ea a întors spatele şi a fugit. Ce slabă a fost ! După o lună de zile a văzut-o singură într-o staţie de autobuz şi a început să plângă.
Se ducea la o un suc cu nişte colegele de clasă. Eliza a venit alergând spre ea. Avea ghiozdanul în mână. I-a dat drumul şi a venit în fugă spre ea. Iar ea, a alergat, de asemenea spre fetiţă. A luat-o în braţe. Eliza a sărutat-o şi i-a spus.
— În sfârşit, ai venit ! De când te aştept. Mi-a fost tare dor de tine.
Colegelor Ellei au început să le curgă lacrimile. A fost un moment plin de trăiri şi emoţii. A fost o bucurie care a ţinut puţin, o bucurie de care o să-şi amintescă toată viata. Ella i-a spus Elizei ca se duce în pădure unde este reîncarnat sufletul mamei sale într-o sopârlă. Eliza a început să râdă şi i-a spus ca nu o va uita niciodată. I-a spus că a plecat de la Rell. A fugit la taică-său la ţară. Sora ei, tot acolo a rămas. Acum Eliza, este foarte fericită şi mulţumită, mai ales că a văzut-o pe ea, Ella.
Ella s-a bucurat mult că a vazut-o pe Eliza. A văzut-o frumoasă, sănătoasă şi fericită. Apoi s-a hotărât să plece definitiv în pădure. Era vineri seara, erau numai ea şi îngrijitoarea în cameră. Şi-a făcut bagajul să plece. Pe coridor femeia a întrebat-o unde merge. Iar ea i-a răspuns.
— Acolo unde este lumea mea. Acolo unde nu este atâta mizerie, sărăcie şi promiscuitate. Ce am văzut aici nu am văzut nicaieri. Un oraş mic, o lume nemernică, o lume fără suflet. O lume care acceptă să facă tot felu de ciudățenii ca să-şi câştige traiul. Mai bine trăiesc în lumea șopârlelor blânde, într-o lume pe care eu am descoperit-o şi mi-am dorit-o de când am pus piciorul pe munte .
Femeia i-a spus.
— Dacă ar avea toate adolescentele puterea pe care o ai tu şi felul tău de a gândi, nu ar mai fi atâta durere şi atâtea necazuri în jurul nostru. Dar aşa… Aici, nu este decât o lume nenorocită care ţie nu ţi-a plăcut şi de care ai fugit mereu. Toată viaţa vei fugi, şi bine faci. Dacă aş avea şi eu vârsta şi voinţa ta, aş pleca cu tine. Dar aşa mă chinuiesc pe aici. Să nu-ţi pară rău niciodată de hotărârea pe care ai luat-o. Asta este şansa ta. Viaţa ne oferă şanse, dar niciodată garanţii. Oamenii buni, sunt întotdeauna departe !
( Fragment din romanul GROTA )
MIHAI GANEA