BROBOADA DE IDENTIFICARE
E o poveste lungă și misterioasă cum ajunge o femeie măritată președintă, președintă de partid. Pentru că după această etapă tranzitorie, se poate și mai mult, tot președintă, dar președinta neamului, prin vot universal. Da, dar ca să ajungi în etapa votului universal, susținută într-o campanie electorală cu sanie și zurgălăi, pentru că voturile întregului popor sunt planificate în miez de iarnă, de îndată după revelion, moment politic oportun. De ce tocmai după revelion? Răspunsul este la mintea și a celui mai sărac cu duhul, s-o spunem pe șleau, la mintea prostului, conform unei ziceri din popor.
Taman atunci cămara omului geme de carnea de porc tăiat în doaga milenară, fără mofturile postmoderniste cu asomare , conform ghidului de ”ucidere porc”-proiectil liber, proiectil captiv penetrant, șoc electric etc . Nou născuții și cei înțărcați scapă temporar de ucidere profesionistă de Ignat și imediat după, se așteaptă să se facă mari și grași, buni de caltaboș, tobă și cârnați. În basmele strămoșești, zise copilului la culcare, uciderea era mai simpla, fără ritualuri ocolitoare . Zmeul cel rău era căsăpit cu buzduganului lui Făt Frumos, iar din gâtlejul descăpățânat ieșea sângele negru . Și uite așa copilașul se obișnuia cu execuția la moarte fără asomare. Zmeul cel rău nu avea dreptul la decerebare. Și nici la anestezie Facem specificarea că tăierea populară a porcului , în afara legii, se face clandestin, de unde aura de enigmă magică și de complot . Cu șuncile atârnate în pod, și cu cârnații rulanți pe sfoară, electoratul devine activ și binevoitor. Punem la socoteală și astâmpărarea setei ereditare cu vin și țuică, rachiu, palincă sau cum i s-o mai zice tăriei din fructe fermentate. Bărbații și femeile, deopotrivă, votează și găini, nu numai oameni răcnitori politic, fără segregare sexistă. În cabinele înguste de votare, ei știu una și bună, să pună minuscula ștampilă, pe pătrățelul cu numărul doi, exact așa cum le-a spus primarul. Om bun primarul, închide ochii la toate abaterile de la litera legii de la oraș, din capitală, numai să pună tot omul ștampiluța fix pe pătrățelul susnumit. La nevoie, cei beți criță, se prevalează de dreptul mersului bălăngănit, și-și aduc nepoțeii , care cu mânuțele lor neîncepute încă la munci agricole și zootehnice, votează în locul bunicilor, corect și fix în patrulaterul primarului iubit. După exercitarea gestului cetățenesc, bărbații se întorc la bodega de la căminul cultural, de unde au plecat, copiii își opintesc bocancii prin nămeți, exact ca în pastelurile hibernale, femeile așteaptă cu masa pusă până la ceas târziu de noapte.
-Mărie, ai votat?
-Am votat, lasă-mă să-mi beau și eu cafeaua, dis-de-dimineață nu am apucat.
Și după vot se așterne o liniște benefică în sat.
Ne învârtim și noi, ca bețivii satului, în cerc . Ajungem, ca în fiecare dimineață, la sediul unui partid local. Acolo își păcănea tocurile, pe scările slinoase, doamna președintă de partid. Unde să se ducă biata femeie !? Soțul ei cel creativ financiar, cu suflet zburător de păpădie, după tinerele subalterne recrutate de firmă , în vederea extinderii relaționale. Un escadron vivant, alcătuit din fete sănătoase, de la țară, fără inhibiții și fără prejudecăți. Fete puse în slujba firmei de tigăi și oale, Misiunea lor , spulberarea concurenței de pe piață. Junele, cu atavismele vitalității din dotare, voinicuțe și cu musculatură trepidând pe corpul unduitor, pătrundeau în cele mai opace instituții, zdrobeau orice rezistență în birourile de primire în audiențe. Aveau la purtător niște valijoare capitonate, să nu se audă clinchet de tigăi și oale. Pledau cu niște gurițe înfocate , în formă de inimioare. Purtau niște rochițe vaporoase și transparente, pantofi roșii cu toc înalt și cu fundițe tricolore de catifea. O recuzită elegantă și insinuantă . Domnii funcționari erau anesteziați de izul de fân cosit al domnișoarei venită pentru audiență . Cerberii birocratici se dădeau înfrânți. Organele de stat și de partid fremătau la gândul ritualului însoțitor cu vestalele , prin munți și văi. Ritual în clinchet de tălăngi și incantații murmurate de fecioare. Pe fotoliile lor din sălile de audiență, revitalizații neamului cel adormit , simțeau o vibrație vindecătoare de sorbul plictiselii, și semnau voioși planul de achiziții pentru tingiri. Mângâiau cu mâinile lor catifelate de creme , mostrele de oale și tigăi, de căni și ulcele divin fasonate din lutul primordial. Domnișoarele plecau lăsând în urma lor o dâră de ireversibilă melancolie. Oamenii legii și ai executivului ajungeau de la serviciu visători, cu aprigă dorință de evadare silvestră și campestră din căminul matrimonial.
Patronul fetelor curtenitoare cu demnitarii amfitrioni, fusese inspirat în ideea promovării afacerii sale productive. Mai avea însă un obiectiv confidențial, încredințat prietenului său din copilărie, trezorierul partidului prim , prim partidul neamului stătător istoric.
-Și ce mai faci, Lazăr, cu tingirile tale, cum le vinzi, organizezi evenimente?
-Ai ghicit, Ioane, mereu ai fost intuitiv . Da, mă fac organizator de evenimente, mă promovez pas cu pas, până am destule venituri .
– Și unde ai vrea să ajungi cu afacerea ta ?
-Păi unde să ajung? Să scap de nevastă.
-Toți am vrea, dar divorțul poate avea impact devastator pentru afaceri și carieră politică.
– Da, Ioane, dar ca bun prieten din copilăria noastră paradisiacă, printre gâște și băltoace, eu îți dau soluția imbatabilă.
– Ai tu soluție unde nu se descurcă niciunul din camarazii mei de partid?
-Da, Ioane, avem o șansă istorică, să le mituim, să le aruncăm în vâltoarea politică. Scăpăm de ele de pe cap și ne trăim și noi a doua viață în libertate . Eu am infrastructura, tu dă-mi clienții.
– Ziceai de evenimente, piața este saturată de oferte.
-Nunți, botezuri, onomastici, da, dar nu și parastase, parastasele cu ștaif încă nu sunt ofertate.
-Tu ai tigăi și oale, cu astea faci tu parastase?
-Da, mă, parastase populare, în micile provincii și la țară. Senatori, miniștri, demnitari guvernamentali, au bunici, părinți, unchi bătrâni pe care Domnul îi așteaptă cu nerăbdare pe drumul veșniciei și al pomenirii ritmice, după datina băbească și popească. Gândește cât electorat aducem de partea noastră la sfântul și îmbelșugatul parastas, voi sponsorizați evenimentul cu titlu umanitar, eu iau monopolul vaselor de cult, cazane, oale, cratițe, îndureratele capace complementare, astea sunt mai scumpe, le pun prețurile separate. Dacă treaba merge bine, mă apuc și de sfeșnice. Și apoi, linia mea privată de străchini și căni, cu care prea vrednicul participant la pomana mortului, pleacă apoi acasă. Fac străchini cu separatoare, aici copanul și pilaful, dincoace sarmaua, aperitivul înspre partea plată, ia uite ce viziune am eu în timp și spațiu. Voi sponsorizați pomana propriu zisă, eu îmi vând oale, străchini și cazane. Și vă mai ofer și servantele pentru cucernica pomenire de la masă, am fete vrednice, dinamice și cuvioase. Până vin rudele mortului din țară și de peste hotare, noi l-am și îngropat, ăia din diaspora nu pot zice nimic, ei sunt liberi să se ducă la succesiunea notarială, curați, luminați. La toate m-am gândit, și la corul de bocitoare, pâlcul meu de fete, fiecare cu câte o broboadă de identificare, bocește cutremurător. Să urle câinii, să guițe purceii, găinile să cotcodăcească. Tot satul să vină și să plângă, dacă doresc să vadă trăsurile cu caii îndoliați și oameni de mare vază prezenți la prohodire .
-Lazăre, încep să pricep, ca să punem planul tău în acțiune, băgăm o lege pentru îngroparea mortului operativă, ne prevalăm și de o directivă europeană.
– Gândește dacă mai suflă opoziția ceva, dăm și găleți și perne peste groapă. Nu uitați, peste groapă se dau găini. Tot eu vă vând gălețile, le bag și pe astea în linia de producție. Începutul este greu, avem nevoie de o colaborare impecabilă cu popii , pe urmă neamul îndurerat știe poteca parastasului subvenționat sau cum vreți voi să-i ziceți. Numai să vă văd solidari la cumpăna tărâmului dintre cele două vieți. Să vă vadă poporul la prohod, întristați și înlăcrimați. Ăia din opoziție să țopăie la nunți și la alte întâlniri mondene, lumea îi va judeca și îi va disprețui pentru egoismul lor bolnăvicios.
-Bun, și de nevastă-ta ce tot ziceai?
-Păi eu nu zic, nu arunc vorbe deșarte în eter , am venit cu totul pregătit, ia de aici un mizilic, pentru început, un mic avans, când iese partidul nostru în prim plan, îndoliat pe tot cuprinsul patriei, voi cotiza legal. Deocamdată, vezi ce faci și scapă-mă de nevastă, ia-o la partidul central și fă lider din ea, e numai bună, la cât e de cucernică și melancolică.
-O să văd ce fac, te voi ține la curent. Am și eu o străbunică gata să se ducă la cele veșnice, vino și asistă-mă logistic cu tingiri și străchini. Am în sat niște babe cobitoare, ele mi-au dat de știre să mă pregătesc, am și un mic drept de moștenitor, niscaiva hectare de păduri.
-Invit-o pe nevastă mea la cel dintâi doliu rustic. Punem televiziunile pe ea și o facem primul om politic pe ultimul drum, laolaltă cu enoriașii.
Prietenii s-au despărțit în bună regulă. Acasă, soția îl aștepta. Fără ciorbă, fără felul doi. Concediase menajera. De certat nu s-au certat. Pur și simplu, au pus capul pe pernă, fiecare în camera lui , și au dormit până dimineață. Apoi, Lazăr s-a dus la sediul firmei, iar doamna a băut o limonadă și s-a dus la coafor. Coafeza însă se prezentase la procesul de divorț, cu un ochi învinețit. Doamna nu a stat pe gânduri, și-a netezit un pic tonsura și s-a dus glonț la sediul de partid local. În ziua aceea avea să demoleze două amazoane obraznice, un tataie hodorogit și o cocuță nou venită cu pretenții idilice la centru. În sala atelier pentru simbolurile de partid personalizate, niște studenți repetenți de toate orientările și specializările, pictau pe sticlă: chipul doamnei cu un nimb celest. Chipul urma să fie dăruit drept credincioșilor ca semn al trecerii la sacru din profan. Pe la amiază, a sosit și o invitație cu un chenar oval, negru. Doamna președintă locală avea chemare să meargă la o înmormântare, departe, departe de monotonia de la oraș. Invitația era redactată din partea unei bătrânele defuncte. Suna așa: ” Doamnă președintă, am votat, partidul nostru și pe dumneavoastră, la toate scrutinele. Acum îmi este cu neputință. Am zăcut cu demnitate și tot cu demnitate am murit. Am murit în singurătate, fără martori și fără lumânare. O nepoată a bântuit prin casă, chipurile să-mi pună perna la căpătâi, dar m-a pipăit fără urmă de rușine, să vadă dacă m-am răcit și dacă poate sfeterisi agoniseala mea de-o viață ascunsă sub saltea. Nu a reușit, banii i-am dat demult părintelui pentru fondul de veci. Totul este pregătit, în fundul curții e butoiul cu varză murată. Ultima mea dorință este să fiți cu mine la trecerea în celălalt tărâm , să moară de necaz cumetrele când or vedea, în carne și oase, pentru cine am lipit afișe noaptea, când eram și eu în putere. Popa de la noi face slujbe scurte, nu vă mai răpesc din timpul dumneavoastră prețios. Trăiască și înflorească al nostru partid nemuritor.”
Doamna Lazăr a citit cu atenție răvașul funebru. A dispus măsurile ce se impun pentru creștineasca deplasare. Până la capul satului de munte au mers cu automobilul. Apoi, delegația s-a urcat într-un car cu boi străvechi, dintr-un pictorial istoric. O publicitate impresionantă fusese făcută răvașului lăsat cu limbă de moarte. Puhoaie de oameni au venit sus în dealul presărat simetric cu oameni nemișcați și necuvântători. Mulți de curiozitate, alții în căutare de profit electoral, era o fremătare încrâncenată pentru luările la cuvânt. Când a venit popa cu sos de ketchup în barbă și cu anteriul târâtor prin buruieni, s-a făcut o liniște prevestitoare, cu aromă de tămâie și dangăte de clopote , pe fond de colivă vanilată. Prohodirea a fost scurtă și la obiect. Se auzeau alternativ ghiorăituri din mațele populare. Dascălul bălăngănea cădelnița agale, la un moment dat, dând să facă un pas suitor pe dâmb, a lovit cu vasul sfânt, un copil , copilul și-a urlat durerea, bocitoarele au dat simultan, drumul la programul stabilit. Toți asistenții funerari au început să plângă din senin, muierile , cu strigături, bărbații, îndesat, cu șervețelele la nas. Plângeau fără istovire moartea, nu moarta bătrână, nu aveau nici în clin nici în mânecă cu defuncta abil testamentară. Popa a pus capăt lamentației contagioase, a dat liber groparilor să-și facă treaba, băbuțele au început să moșmondească în legea lor, ba chiar s-au luat ca chioarele la ceartă, pentru cine să apuce pătura pufoasă, adusă de domnii de la oraș. Domnii și doamnele au așteptat cu bună cuviință colacul și cornetul de colivă , și apoi s-au îndreptat spre carele cu boi până la vale, la automobile. De acolo, direcția la parastasul de la căminul cultural, la o rezervă specială. Au mâncat, au băut, au zis Dumnezeu s-o ierte, mesenii din partea locului le-au auzit rostirea cu bunăcuviință și pioșenie neviclenită. Domnii au ieșit afară la adulmecat de presă, s-au îmbarcat în automobile, cu gândul la înmormântarea viitoare , cu sporul de imagine fertilizator electoral. Se dăduse ordinul pe unitate, toată lumea la înmormântări și la parastase. Au murit bătrâni și la munte și la câmpie, au fost înmormântați prin ritual repetitiv. Televiziunile se obișnuiseră, contracost, să monteze pe colțul ecranului, chenarul negru. Figura de mamaie cu frica lui Dumnezeu, pelerină stând la coadă pentru moaște, mergătoare pe la biserici, de jur împrejur, târșâindu-se pe brânci, pupătoare de icoane făcătoare și nefăcătoare de minuni, se imprima în uzul cotidian al îmblânzitului alegător. Dar mai ales prezența sa la înmormântările și la parastasele rurale trezeau respectul până la închinăciune. Domnul Lazăr își luase o lespede de pe suflet , afacerea cu vase retro de gătit, prospera în ritm vertiginos, femeia lui era liderul de partid hotărât la un congres feminist fantastic: aplauze și urale sincronizate, jocuri de sunete și de lumini, înghețată la pahar, televiziunile înghesuite să surprindă fila de istorie…
Domnul Lazăr se vedea eliberat de spectrul sumbru matrimonial, cu doamna lui urcând amvonul electoral cu șoșoneii cocheți și evanghelizând enoriașii la opțiuni pentru ea și numai pentru ea, amazoana cu damf religios funebru. Înmormântările de la oraș nu prezentau niciun interes, lumea pestriță și datinile deviate și înstrăinate nu aveau niciun impact emoțional. Prea sfânta inocență rustică arhaizantă, popi de țară pogorâți din matricea originară, credință adevărată, nepoluată cu prea otrăvitoarea știință de carte, ei bine, aceste elemente nepieritoare din înțelepciunea populară, impresionau gospodinele de la oraș. S-a dezlănțuit o fremătare feministă: doamne dezamăgite de alesul vieții lor, cu acte sau fără acte, domnișoare destabilizate psihic de prea severa și nemeritata solitudine, nimeni nu le invita la o înghețată , în oraș, apoi, prea zbânțuitele femei de libere moravuri, în veșnică rivalitate cu matroanele acrite de povara respectabilității matrimoniale. Doamna Lazăr avansa spectaculos , mânată de o idee de imagine, mai mult decât inspirată. Stafful ei se specializase în garderobă folclorică de primă mână, nu lipsea niciun veșmânt sau accesoriu regional, și apoi nelipsita broboadă neagră, broboada de identificare și pentru starleta politică, dar și pentru corul de bocitoare. Urmă o furibundă campanie prezidențială, femeile aveau tacticile lor de răzbunare pentru condiția lor de ființe secunde , condiție de veacuri imemoriale. Zbierau la mitinguri, se infiltrau prin tabăra adversă, unde răspândeau în șoaptă, zvonuri infamante de alcov, se zdruncina prestigiul domnilor rivali, nimic nu stă în calea zâzaniei și intrigilor muierești. Aproape toți copiii neamului au rămas fără tată, bieții bărbați au intrat într-un exil spontan, mai ales după ce niște escadroane de jandarmerițe, au pus bâtele și tunurile de apă pe mișeii misogini. Bune luptătoare, corp la corp, dar și de la distanță cu armele ordinii publice din dotare, tinerele în uniformă au băgat spaima în dușmanul politic al doamnei Lazăr. Doamna Lazăr avea și un nume pentru strigături, numele ei mic, de botez, Romina. Răgușise poporul feminin de atâta zbierat electoral. Nici Romina nu stătea mai bine, avea gâlci. Noroc cu broboada care-i ascundea grimasa de durere. Tensiunea emoțională o făcuse să uite și de domnul Lazăr, omul ei cu cununie . Își întrebă o asistentă dacă știa ceva de soțul ei, omul nu mai răspundea la telefon. Fata, încurcată, întârzia răspunsul. Cum să zică, ce să zică. Domnul Lazăr o zbughise. Cu servantele dansante cu tot. Plecase în delegație departe, departe în țările exotice și calde. Plecase cu fetele lui cu tot. Oalele și tigăile rămăsesră în țară, în depozite. Domnul Lazăr plecase pentru ca doamna să-și urmeze ascensiunea ei politică, netulburată . Numai că și fetele, furate de mișcarea feministă, l-au părăsit pe domnul Lazăr, au plecat cu bani cu tot. Domnul Lazăr a ajuns instantaneu, din stăpânul tigăilor rentabile, boschetar. Mai mare rușinea, boschetar și cerșetor. Doamna Lazăr a luat act de veste și a amuțit. În plin avânt electoral, s-a trezit cu titlu executoriu pe vilă, cu tot ce avea în ea. Pentru că domnul Lazăr, în plecarea lui romantică, în compania fetelor, plecase cu bani cu tot, cu toți banii firmei și rezervele private. Doamna Lazăr s-a trezit cu firul gândirii retezat. S-a trezit și ea pe drumuri, femeie săracă și înfrigurată. Vestea s-a răspândit cu mare iuțeală. Candidata adorată , busc indezirabilă și îngropată strategic în apa mortuară a uitării. Unei babe militante i s-a făcut milă de biata femeie. A luat-o în căruță, a învelit-o cu o cuvertură cam soioasă, și a lăsat-o în margine de sat să se descurce. Acolo procesul electoral se petrecea în plină fervoare. Primarul dăduse ordinul de vot, pentru ca să fie prima comună a țării cu mențiunea ”votat”.
Iar băbuța cu broboadă, a ajuns acolo unde știa ea cel mai bine, la biserica din deal, la cimitir, așteptând înmormântarea și un parastas cu pachete de pomană. Numai că nimeni nu se mai grăbea să moară. Prea era viața frumoasă viața cu cârnații și slănina în pod.
Femeia a rămas acolo, pe vecie, în cimitirul întristat, fără morți și fără parastase.
Virginia Paraschiv