MATROANA ZBURĂTOARE
E liniște în societate. Pensionarii și-au îngrămădit pe unde au putut, provizii pentru pe termen lung. Miroase a vinete coapte, a vin amestecat cu mirodenii, a prune fierte și lipite de oale, pentru magiun. Magiun fără zahăr și fără nucă, simplitatea e frate cu românul în vremurile de așteptare a crăpăturilor din guvernul zaharisit . La turci e tevatură multă pentru capacele pentru borcane: vine sezonul scumpirilor piramidale pentru alimente, de unde și interesul pentru conservele subînțelese. Poate e o șiretenie orientală pentru comerțul cu zacuscă în vremuri de restriște. Sau poate doar un simplu zvon, să treacă românii apele despărțitoare, pentru comerțul cu capace. Capace vechi, din pivnițe hodorogite, din borcane primitive oțețite. Prin coridoarele pustiite ale parlamentului ordonator al legilor expirate istoric, e liniște și pace. Când e joi, după o fâsâială matinală, cu ”bonjour, unde vă petreceți weekend-ul”, la munte sau la mare?” urmează răspunsul tipic electoral ” am audiențe la cabinet”. Minciuna e cât pepenii mutanți de pe la târgurile cu produse autohtone populare. În fapt, trozniți în moalele capului de aerul condiționat, numiții și aleșii neamului se prăvălesc în paturile de prin hotelurile oficiale, și dorm. Pentru că guvernanta primă și-a recrutat guvernul din rândul parlamentarilor, avea majoritate cu prisosință, și cu miniștrii ei numiți, și fără ăștia. Băieții s-au îngrămădit pe funcții, le plăcea dubla putere, în simultan, aleși și numiți. Un lucru nu l-au prevăzut, privarea de vacanța parlamentară. Parlamentul, cu cățel și purcel, trăgea obloanele în sezonul estival, guvernul, rămânea treaz la datorie, lucra la foc continuu. Așadar, de când cu vacanța parlamentară, guvernul cică muncește. Amnezici și somnolenți, parlamentarii se trag la umbra jaluzelelor și a draperiilor , cu telefoanele închise, dorm de joi până luni la prânz, cu mici, dar foarte mici întreruperi pentru mâncare și băuturi răcoritoare. Nimeni din popor nu-i vede, nu-I aude, familiile sunt în vacanțe, cu vouchere pentru locuri exotice, în străinătate. Presarii s-au domolit și ei, patronii le-au dat liber, până la afișarea disponibilizărilor. O vară anostă și un trai țintit pe hrană și odihnă, un trai de oameni moleșiți de monotonia caniculei toropitoare.
Mai mult decât atâta, umilul prezentatorul omniprezent nu are investitură , expozițiunea e cât pe aci să curme firul desfășurătorului narativ complet . Codul portocaliu e cât se poate de contagios, gândirea însăși e pleoștită de gradele din termometre. Cine are însă noroc de adăpost la umbră și răcoare, e fericit și cufundat în somnolență. Numai una și numai una bântuie și se agită ca o muscă beată, înfășurată într-un capot trandafiriu și cu botoșei de catifea verzuie. O imagine ecologizantă cu pampon utilitar. E Doamna, doamna cea dintâi stătătoare în guvern, doamna cu forme voluptuos unduitoare, cu șuvița blondă, arțăgoasă, ieșită din cocul de bucle, auriu. Părul natural și meșele înțepenite cu fixator , o combinație unicat, partea din față aduce a pălăriuță protectoare pentru soare. Pentru soare și pentru impertinenții paparazzi de la tabloide, care trăiesc, săracii, din mărunțiș pentru țigări și bere indigenă. Ei, dar să nu intrăm în detalii nesemnificative, să ajungem la esența doamnei prim stătător guvernamental, să iscodim discret ce caută domnia sa, însoțită de niște băieți cu brațe de oțel și cu căutătură fioroasă.
– Unde dracu v-ați băgat, m-ați lăsat la guvernare și voi toți v-ați dus în dorul lelii la răcoare.
– Șo pe ei, doamnă prim stătător , șo pe ei, la dormitoare. Îi luăm și-i ducem pe sus , drept la guvern .
– Unu să nu vă scape , măi feciori, săltați-i până nu apucă să fugă . Aduceți și scriitoarele din cripta cu rachiu pentru îmbălsămarea grijilor financiare.
– Răsfirați-vă pe coridoarele de la hotel…
Ușă după ușă, feciorașii de planton guvernamental au palpat cu cardul încuietorile, ușile s-au lăsat deschise, și, în fața ochilor, același tablou cu nuduri unduioase, prăvălite peste așternuturi. Au săltat împricinații cu cearșafurile din dotare, i-au dus în ritm milităresc până la autocarele parcate în față, la hotel, unde i-au priponit cu niște lănțișoare de mâini și de picioare. Toată operațiunea eficientă, operativă și plină de eleganță. Din când în când, prea buna șefă guvernamentală, mai trăgea cu coada ochiului, la nudurile legănate în cearșafuri. Mare lucru nu prea avea ce vedea, trântorii arătau a trântori, nu aveau nimic serafic și ademenitor. Unii dintre ei, odată puși pe banchetele autocarului, își continuau nestingheriți visele de vară .
În antecameră, miniștrii rechiziționați din voința prea vrednicei premier , au fost dotați cu șorturi de vară și tricouri și teniși aseptici. Sub veghea insidioasă a ochiurilor video, domnii trăgeau la sorți dintr-o urnă ecusoanele ministerelor ce le reveneau: externe, comerț, interne, cultură, finanțe și tot așa, erau adunați cu totul vreo 25 de personaje de prim rang. Își atârnau ecusonul de gât și gata , gata guvernul funcțional. În sala de ședințe așteptau răbdătoare, o secretară , o scriitoare de procese verbale, un maestru făurar de comunicate neperisabile. În capul mesei cu marginile rotunjite, era prezentă cea dintâi stătătoare. Își scărpina asiduu o gaură din coc cu pixul , buretele modelator de pe sub meșă, o gâdila cu indecență jucăușă. În cele din urmă, natura umană își intră victorios în drepturi. Prea distinsa și scorțoasa doamnă începu să râdă cu deplină voioșie. Miniștrii cei mahmuri hăhăiră și ei la unison. Nu știau de ce, dar rânjeau cu poftă grosieră.
˗ A dat prea marea veselie peste voi, guguștiuci guvernamentali. V-am adunat de prin așternuturile transpirate să vă pun la muncă, nu să vă apuce voia bună în acest sanctuar guvernamental.
Miniștrii amuțiră simultan. O liniște covârșitoare domnea în atmosferă. Aerul condiționat din ventilatorul din plafon, râgâia intermitent. Doamna căzu brusc cu capul plin de gânduri, în pieptul ei generos. Moțăia discret și cu finețe feminină, nu ca masculii prăvăliți în așternut. Viața ciclică guvernamentală își urma neabătut calea ei estivală. Domnii se ridicară în vârful picioarelor și se îndreptară prin coridorul întunecat, spre autocarele de la ieșire. Făcură drum întors la cearceafurile fleșcăite din dormitoare. Veni în cele din urmă amurgul, apoi se lăsă și înserarea, și lucrurile au intrat în normalitatea toropită a sezonului estival.
Ne întoarcem cu interes la Doamna. Nimic. Nimic nu a clintit-o din somnolența ei tihnită . Dimineața s-a trezit cu gâtul înțepenit de prea îndelunga ei ședere cu capul cel ostenit și contorsionat pe masa tare și ovală. Servantele profesioniste i-au refăcut imaginea de păpușă pufoasă și planturoasă. Apoi următoarea zi de vară se petrecu întocmai ca antecedenta. Și tot așa, statornicia moleșelii a fost neabătut prezentă .
E momentul, zic eu, naratorul omniscient, să interacționez cu cititorul , dispus să hăpăiască în grabă o povestire. Fratele meu, cititor, oriunde te-ai afla, eu îți înțeleg orizontul de așteptare, vrei suspans, convulsii sociale, acțiuni încrucișate, vrei viață dură, vrei urlete pe baricade, jandarmi cu corpul de oțel și brațele de fier, cu garnitură de cauciuc, vrei dărâmături realizate cu percuție- dalta și ciocanul. Păi dacă e sezon de vară și toată lumea doarme, la mare, la munte și la guvern, de unde să scornesc eu acțiune? Nici vânzătorii de pepeni nu mai mișcă, singuri puradeii forfotesc prin marfa nesupravegheată, fuge care cum poate cu pepenele în brațe, până la gârlă, unde îl priponește între pietre. Ei, dar ce mare interes pot stârni copiii din popor, ăștia au necesități cotidiene de hrană și de adăpare, nu-I mai satură nici părinții, nici statul social, nici furatul.
Să revenim așadar la tema noastră guvernamentală. Treaba ritmică privind plictisul și somnolența a mers ce-a mers până într-o zi:
– Spălați-vă pe ochi, flăcăi, spălați-vă cu apă rece. Astăzi e o zi mare, scoatem guvernul din greaua adormire. Mergeți la hotel și luați-vă bocceluța. Cameristele voastre personale s-au ocupat atent și intens de operațiune. Telefoanele mobile rămân lângă mine în coșulețul de rafie. Eva, Amandina, Luța, Renate, Vasilica, Rondella și toate celelalte până la deservirea guvernului complet, și-au încheiat voluptuoasa misiune pe lângă voi. E vremea să intre și ele în concediu. Atâtea nopți și zile nedormite pentru a vă aduce bucurii spirituale și senzoriale, pentru a pune tehnologia de veghe în slujba națiunii, sărăcuțele, au avut viața grea cu voi. Ajungeți la hotel, în formație disciplinată, bocceluțele vă așteaptă pe după ușă. Materialele de lucru vin împachetate prin curieratul oficial, cu procese verbale minuțios redactate. Ordine și disciplină în guvern, feciori . Nu cotrobăiți zadarnic prin sertare, verighetele incriminatoare în fața divelor cu șorțuleț, se află deja într-o casetă din seiful meu cu secrete clasificate. Vă asigur că le veți primi, în momentul de oportunitate, șlefuite și în perfectă stare. Doamnele voastre vor mai aștepta ceva vreme până la revederea maritală. Mergeți iute până la autocar, că se închide prăvălia hotelieră și riscați a rămâne fără lenjeria uzuală. Lenjeria de salon se rechiziționează cu scopul facerii de bine , caritabile, pentru succesorii voștri, la următoarea remaniere guvernamentală. Are cineva de întrebat ceva?
– Doamnă suprem ordonatoare, ați menționat că se închide hotelul?
– Da, ce nu a fost limpede, vărul meu, patronul, ia act de noua linie de austeritate. De mâine nu mai primește niciun ban pentru serviciile sale. Pune lacătul pe ușă, și gata , s-a terminat cu moleșeala în așternuturile vaporoase. Pentru voi am rezervat niște celule capitonate și antifonate, aici, în sediul clădirii guvernamentale. Veți face un stagiu de castitate.
– Da, dar mâine expiră vacanța parlamentară, vin colegii noștri la serviciu, glăsui timid ministrul administrației .
– N-au decât să vină, strada e vie și întărâtată. Îi așteaptă hoardele pregătite pentru luptă dreaptă, corp la corp.
– Ce bucurie îi așteaptă pe colegi cu preconizata învolburare, zise ministrul ordinii de drept de la interne.
– Și dacă se strecoară spre sediul parlamentului și scapă de mulțime?
– Cum să scape, dăruita mea marionetă financiară? Cum să scape și mai ales pe unde să se refugieze? Nu ți-a intrat în tărtăcuța ta socotitoare, că declanșăm austeritatea regimului cârmuitor? Ce te uiți așa la mine, ce e de neînțeles? Sediul parlamentului e închis și el. Cardurile sunt la mine, cu codurile lor cu tot. Lumina e întreruptă. Coridoarele sunt întunecate. Cantina cu mirosul ei de varză s-a închis. Singura lor soluție este să fraternizeze cu poporul de unde au venit, în urma voturilor decadente din astă epocă postmodernistă.
Miniștrii se uitau la Prim Clarvăzătoarea guvernamentală , pardon de expresie, cu gura căscată.
– Mutulicii mei obedienți, uitați cum e cu fraternizarea. Când se face noapte, oamenii simpli aprind lanterne , și semnalizează cu luminițe colorate. În piață nu se află niciun provocator cu uniformă. Răsculații și parlamentarii fac un front comun de iluminație , lanternele se leagănă în mâinile fraternizaților cu luminițe identice. Începe cântarea la unison, puradeii se retrag la margine, unde oamenii noștri le dau pepeni pentru îndestulare. Ăia cu capetele sparte primesc cu duioșie pungile de gheață. În zori se chiuie și se dansează ciuleandra, într-o rotire frenetică, și gata. Lumea obosită se duce acasă mulțumită că au participat la o manifestație . Liniște și pace în sufletele lor.
– Am înțeles, prea sapiențiala noastră vizionară, dar colegii noștri veniți din negurile provinciale , ce vor face?
Întrebarea grijulie veni din partea ministrului comercial.
– Ce să facă, se duc la gară, la autogară, au și ei o șansă să participe la viața oamenilor străzii, după ce, evident rămân fără portofele și fără bagaje. Oameni simpli, fără griji.
– Dar…
– Niciun dar … Nu mai puneți întrebări iscoditoare, că mă apucă imediat dorul de o societate deschisă, și pun să ruleze pe ecran, fanteziile voastre, cu Eve, Amandine, Luțe, Renate, Vasilici, Rondelle și alte fătuci în slujba carierei voastre efemere. Maestrul făurar de comunicate neperisabile , vă stă la dispoziție cu imaginarul său nepieritor.
Se lăsă o liniște contemplativă asupra măririi temporare și decăderii în abis.
Matriarhatul guvernamental era în plină autoritate.
Afară începuse să plouă cu clăbuci.
Parlamentarii se adăposteau pe sub streșinile oblăduitoare. Cămășile exotice atârnau implacabil, în falduri zăpăcite. Nimic nu mai răzbea din aura orientală și din prețul de firmă. Ca să nu mai vorbim de sfâșierea mătăsurilor transpirate în lupta aprigă a omului față de om. Pentru că și parlamentarul e om și el. Un biet om sub vremi ciudate, un pasager rămas fără cazare și fără aula oratoriei mesianice. Noaptea e însă un sfetnic bun și taberele partizane s-au repliat în parcuri. Arborii ornamentali îi stropeau pe creștet, dar intrușii politici nu se sinchiseau. Nu înțelegeau cum s-a ajuns la drăcovenia loviturii de stat.
-Domnilor, avansez ipoteza irefutabilă că avem de-a face cu o lovitură de palat, se pronunță un veteran al parlamentului.
– E un punct de vedere, să zicem că aveți dreptate, maștera guvernamentală ne-a privat pe toți de demnitate, punctă un stentor, gânditor.
Din vorbă în vorbă, alungații din amvonul oratoric, se preumblară în căutarea unui model paideic și ajunseră la un prun îmbelșugat. Luară micul dejun cu multă bucurie, tineri și bătrâni, într-o exemplară solidaritate, s-au cățărat unul peste altul, până în vârf de prun , l-au chelit până la ultimul fruct. După aceea, s-au înscris într-o cursă matinală , fiecare pe după copacul lui, în tăcere cochetă și discretă. Au zăbovit, care cum a avut nevoie și răbdare, în tufișul său de ornament floral.
Pe la prânz au revenit , unul după altul, într-un chioșc în care fanfara municipală nu mai cânta.
Iată deci că originea rustică a mult prea cuvântătorilor dregători și-a spus din plin cuvântul în actul de rezistență, în ploaie, frig și derută istorică. În cele din urmă s-au încolonat disciplinat, în ținutele lor macho jigăriți, și au intonat din toți bojocii ” sculați, voi oropsiți ai sorții”. Indivizii mai colerici au luat și câte un ciomag , dar nu au folosit mijloace barbare împotriva guvernului blindat. Madame pusese obloane oțelite în loc de geamuri, uși blindate cu clopot funebru de avertizare, acoperișul era dat cu untdelemn, întru glisare înspre dalele guvernamentale de beton. ”Vrem alegeri libere” se strofocau parlamentarii să încropească o platformă program. Este adevărat că toți nevoiașii metropolei încorsetate se alăturaseră și ei la promenada parlamentară de protest împotriva guvernului necomunicativ. Camarazii de amvon parlamentar, mai operativi, cu ceva mărunțiș prin buzunarele interioare ale cămășilor fâlfâitoare, apucaseră, la ceas de noapte să urce, contracost, prin învoială cu nașul strămoșesc, în trenuri sau în microbuze, cu destinația întoarcerii acasă din vremelnicia istorică a rolului de cetățeni cuvântători, prin reprezentare. Nu le mai trebuia , pe moment, așa ne este încredințarea, implicarea în urzeala politică din Cetate. Se iscase deja zvonul că se va pune în aplicare, reducerea statistică a personalităților vorbitoare. Cine oare ce știa ce îi mai aștepta în noua sesiune , așa că era mai prudent să iasă subit din viața publică și să se ducă la cules de struguri, în pitoreștile podgorii private. Viața arhaică de prin podgorii, întoarcerea la obiceiurile din moși strămoși, erau cea mai cuminte soluție de avarie politică și socială. Și apoi, în taina și răcoarea cramei, se putea pune țara la cale, tacticos. Să rămână naivii și fanaticii în zona capitalei, să descâlcească enigmele bordelului politic pestilențial.
Între timp, parlamentarii străzii, au mers ce-au mers până i-a cuprins o moleșeală și au ațipit, care unde a nimerit, pe trotuar, cu capul rezemat, pe umărul fetelor cuminți. Copiii ieșiți în rondul lor de noapte din reședințele lor subterane, au purces la colindat printre adormiți: ” davai ceas, davai moșia, harașo tovărășia”. Niște tineri cu alură de sportivi, cu tatuaje săpate în nemurire pe mâinile lor pietroase, inimioare înflăcărate , legate cu lanțuri, proaspăt evadați din universul carceral , s-au adunat , ” ca la un semn”. Au ridicat un fals capac de canalizare și s-au dedat la o spargere profesionistă la guvern. Au desfăcut o ușiță metalică, rapid, cu o cheiță potrivită, și au pătruns într-un depozit frigorific, uriaș. Au luat fix tot le-a fost de trebuință, personal și pentru comerț. Din ce au furat de la bogați, au dăruit celor sărmani, câte un biscuit criogenat de cap de om, pe bază de bon de ordine. Restul a fost încărcat în niște camioane cu prelată și s-au operat niște transporturi orientate înspre tărâmul extravilan.
A fost o noapte frumoasă și liniștită. În zori de zi, la guvern a sunat alarma, gornistul de serviciu. Miniștrii au sărit din somn, într-o veselie, puși pe acțiuni decizionale palpitante. Doamna a venit pâș pâș, cu întârziere, în sala de ședințe. Era acră și chioară de somn. Ministrul finanțist o anunțase că s-a pus capăt aprovizionării, datorită unei pătrunderi prin efracție în magazia cu bunuri de consum. Din raftul cu produse cosmetice nu rămăsese nici hârtia igienică. Hoții făcuseră o noapte albă, cu profit. Ba mai mult, finanțistul dădu un raport devastator. Trezoreria era golită și ea de conținut. Doamna avea motive, așadar, să fie cătrănită și nervoasă.
În rest, ce să mai spunem. Cucoana ofilită de griji și de nesomn se tot uita în sus la tavan și ciulea urechea. În cele din urmă s-a auzit un huruit și o zvâcnitură pe acoperiș. Era elicopterul. Un tânăr sportiv, echipat în trening și ghete verzi de camuflaj, o conduse pe doamna pe un itinerariu numai de el știut prin clădire, până sus de tot, pe acoperiș. Uleiul de acoperire dispăruse. În cele din urmă biata femeie ieșită la răcoare, se sui împinsă de spate pe treptele suitoare. După extragerea cucoanei din dispozitiv, elicopterul se înălță rotindu-se într-o spirală elegantă până la cerul luminător al zorilor de zi. În cele din urmă matroana zburătoare a fost depusă în ograda sa natală, cu casă părintească tradițională. Acolo întristata femeie și-a petrecut amurgul vieții în liniște și pace până a plecat de bunăvoie și nesilită de nimeni într-o lume mai dreaptă și mai bună. Crucea de sub corcodușul din grădină i-a fost pavăză și scut. Dobitoacele din gospodărie au făcut un bruiaj infernal, foamea le-a fost stimul pentru corul polifonic; guițat, mugete, cotcodăcit cu acompaniament de lătrături. În cele din urmă s-au arătat moștenitorii operativi , mânați de milostenie și grijă .
… De jos, din piața liberă de zvârcoleală contestatară, se putea zări cum fâlfâia pe o antenă de pe acoperiș, o cârpă de mătase. O treanță azurie, cunoscătorii au identificat o fâșie din bine cunoscutul capotul guvernamental. Era capotul pe care poporul îl văzuse la televizor, când cu plimbarea diafană a prim stătătoarei guvernamentale pe o plajă îmbălsămată cu un covor de flori, covorul oficial pe care doamna pășea cu tălpile goale. O zeiță necuvântătoare, grațioasă și voluptoasă, cu mâna întinsă languros pentru pupatul subaltern, în semn de omagiu adus frumuseții sale planturoase. Dar asta fusese cândva , în vremuri de demult apuse. Acum suntem într-un prezent istoric perfid și veninos. Eunucii guvernamentali și parlamentari s-au risipit prin lume, lipsiți de aura matriarhală dătătoare de osânză privatizată, de la stat.
Ne întoarcem cu privirea la o ceată de copii flămânzi răzlețiți prin piață, înarmați cu praștii . Urmează episodul cu zori de zi, zori cu flori și cu fiori. Copiii au încercuit piața istorică și au tras cu praștia în porumbeii blânzi și proști. Porumbei domesticiți prezenți la ciuguleală de pufuleți . Micii trăgători au răpus după câteva rafale porumbeii. I-au cules, pașnic, fără scandal, i-au jumulit de pene, i-au băgat în niște bețe și i-au prăjit fără fason. I-au mâncat cu poftă. Mațele le-au aruncat pe jos, în beneficiul câinilor fără stăpâni.
Guriștii parlamentari s-au trezit în zarva puștimii violente și au mers ce-au mers, mai pe fugă, mai cu încetinitorul, în direcția arătată de niște călăuze apărute instantaneu. Au ajuns într-un obor prosper și înfloritor. Evadații de care am făcut vorbire anterior, i-au repartizat pe niște platforme improvizate.
- Mă guriștilor, faceți-ne reclamă la marfă, să vedem dacă e ceva de capul vostru. Să auzim . argumentarea nedeductivă prin ANALOGIE , zbierată repetitiv.
Nemeriții la obor, ascultau setul de cerințe, cu gura căscată. În fine, nevoia face omul ingenios și competent, așa că vânzările creșteau vertiginos, cu profitul de rigoare. Evadații contemplau din bodega lor exclusivistă, munca rentabilă și bine organizată. Se auzea un murmur comercial înviorător:
- Ia mandatul, neamule, ia mandatul , care dai mai mult, care ai și dai, după necesități, ia mandatul proaspăt, bun, ia mandat vacant, ia neamule!!!!!!!!!!!
Orașul metropolă se prăfuise în inutilă așteptare de revenire la normalitatea perversă și clocită.
Piața centrală, locul geometric al luptelor partizane, corp la corp, era pustie. Copiii s-au orientat și ei spre tărâmul extravilan.
…Cârduri negre de ciori cu personalitate introvertită s-au instaurat în piață, în locul porumbeilor țopăitori.
Virginia Paraschiv