Lacrimile mamei
Stă, în casa ei micuţă,
ghemuită într-o dungă,
sufletul îi e pustiu,
se străduie să nu plângă.
Toată tinereţea ei
a stat în acel sătuc
unde-a crescut şapte pui
şi-acum e singură cuc.
Nu departe, peste Beica,
un câine latră la Lună,
iar ea crede că doar ei
îi spune un Noapte Bună!
O găină în coteţ,
croncăneşte câteodată,
probabil simte şi ea
că măicuţa-i supărată.
Vântul zgâlţâie fereastra
ea din gânduri tot tresare
lampa pâlpâie mereu
parcă ar fi o lumânare.
Perna s-a udat de lacrimi
suflă lampa să o stingă
şi adoarme-ntr-un târziu…
Afar’ a-nceput să ningă…
Titina Nica Ţene