gheișa
ploua încet aiurea nestingherit pe lume
în kimonoul alb cu flori la cingătoare
trecea gheișa mea gheișa fără nume
se scuturau cireșii se scuturau de floare
iar fluturii își etalau discret culoarea
când soarele s-a arătat zorind pe mare
hibiscusul ningea cu frunze dansatoarea
sub burniță castanii se legănau pe zare
pustii din ierburi triste și încă nepăscute
doar munții verii calde mai alergau corole
pe zările albastre cu pânze nevăzute
se legănau corăbii pe margini de console
atâta primăvară și iarnă rece-n noapte
ne-nvăluiau privirea și gândul deopotrivă
când ne rosteam iubirea și dorul printre șoapte
visând cețuri nipone mergând într-o derivă
și ne-am trezit devreme cu soarele împreună
bărbat femeie plajă nisip printre sandale
gheișă tu eu danna ținându-ne de mână
cântând o reverie din timpurile tale
departe zări de ceară vor tremura cuvinte
o geană obosită pe lacrimi care curg
și vom pluti ca mâine zburând printre morminte
gheișa mea pe veci soție de amurg
MIHAI GANEA