lacrimile toamnei au topit vara fierbinte
înghețând vorbele în spuma răscolită de stele
un cuvânt magic le încinge liniștea
ave Magistra
profesor de ziua de naștere fericită
încotro ne plimbă gândul când vremea se clatină
fără noimă ca un braț de balanță
încotro ochii demult închiși
încă văd sclipitori printre nori naufragiul
bântuit de chinul nervului rebel
încă mai trec prin pleoape abisuri
dorul de raza unor priveliști albastre
fiorul pătrunde în noi nestatornic și rece
singuri încarcerați în durere și facere
cu brațul veghez respirația nopții
atingându‑ți pieptul sub care se zbate o lume
vei trăi mereu
dincolo de vântul sălbatic e marea
ce te continuă
în altă taină vremelnică până la alt capăt
te acoperă din față cum
te acoperea dinăuntru
nădejdea noastră
așteaptă cuminte
tărâmul acela verde și cald peste poate
suntem mesagerii martori
nu ne atinge moartea nici visul speranța
ci doar gândul fugar din capul reptilei
ca o confuzie ciudată
ceața și aburii dimineții în simțurile noastre
ne despart de teamă
iar când dispari adânc cufundată în stele
iar zborul nostru seamănă cu aripile tale
lumina întuneric și ea ne absoarbe
melodiile cerului ne amăgesc trecătorile
ora ploilor ne frânge în bunul rămas
mâinile se ating de amintiri noaptea
vrea să ne despice nebună
de trunchiul cu ramuri verzi de castan
prin fereastra ce dă nicăieri nu se distinge
decât mâhnire și teamă
cenușa secretelor nemărturisite din flăcări
muzica se scoate cu muzică
visul cu vis poemul
cu ecoul altui poem perpendicular
toamna lacrimi și necuvinte
totul se va termina cu bine
totul se va termina la tine
Magistra serenissima
Mihai GANEA